Narcisismul malign, un tablou deconcertant.
Terapia tulburării de personalitate narcisică.
Din perspectivă psihopatologică, narcisismul malign reprezintă marca unei tulburări de personalitate extrem de bine studiată, care apare in DSM-5 (Manualul Diagnostic Statistic al Tulburarilor Mentale) ca tulburarea de personalitate narcisică. Narcisismul malign nu este o tulburare per se, ci un cluster de trăsături de personalitate distincte, care apare și în cadrul altor tulburări de personalitate (mixtă). La un nivel sublicnic, narcisismul va colora și tabloul unor personalități normale, nefiind doar apanajul unor personalități accentuate.
Societatea contemporană gratifică și recompensează persoanele narcisice și de aceea narcisismul ca trăsătură de personalitate trece aproape neobservată odată cu explozia utilizării social media. Instagram, Pinterest, Facebook, Twitter, orice platformă digitală utilizată nu numai în scopul socializării, dar și al autopromovării sau brandingului personal, reușește să propulseze utilizatorul într-un univers digital în care vocea personală, cât mai originală și cât mai stridentă, contează.
Narcisicul contemporan este frumos, captivant, fashionable, cool, histrionic, inteligent, media savvy și foarte versatil, are zeci de mii de followers și fiecare apariție a lui online suscită comentarii și provoacă admirație. Acesta este însă narcisicul benign și hedonist, căzut în admirația propriei persoane, aflat undeva în vârful unei ierarhii construite artificial. El nu este neaparat și psihotoxic, pentru că nu își extrage plăcerea din a provoca altora durere, ci trăiește condus după principiul psihanalitic al plăcerii, într-un univers propriu în care îi privește de sus pe ceilalți, uneori ignorându-i, fără să le producă niciun prejudiciu de ordin moral sau psihologic.
Mă voi opri însă in acest articol la narcisicul malign, cel care este mai aproape de portretul din DSM-5 al tulburării de personalitate narcisică (NPD). Prevalența tulburării este de 1% din populația generală și până la 16% din populația diagnosticată cu o tulburare mintală. Prevalența pe sexe este 7.7% bărbați si 4.8% femei. Există deci mai mulți naricsici maligni bărbați decât femei, oricât ar părea de ciudat.
Narcisicul malign a fost deseori potretizat în mass media și în filme ca ‘Fifty Shades of Gray’, ‘American Psycho’ sau ‘Californication’ ca personajul seducător compulsiv, lipsit de empatie, care nu tolerează critica, este dominator, își dorește să conducă relația și nu are nici cea mai mică remușcare dacă se întâmplă să-și rănească partenerul de discuție sau partenerul erotic.
Narcisicii maligni supranumiți overt (deschiși) sunt cei mai usor de observat, pentru că sunt mult mai vocali, se expun mai mult, sunt mai expansivi, extraverți, reușesc să capteze atenția tuturor la o petrecere sau într-o conferință. Vorbesc mult, le place să șocheze prin amploarea cunoștințelor, sunt aroganți, domină audiența, utilizează frecvent ‘name-dropping’-ul și se străduiesc să strălucească în orice context.
Narcisicii maligni supranumiți covert (acoperiți) sunt mult mai dificil de depistat, pentru că par mai aproape de tipul de personalitate schizoid, sunt introverți, nu se expun, nu își doresc să iasă în evidență prin nimic, nu dețin cont de facebook sau daca au, atunci nu îl folosesc sau sunt genul de utilizatori ascunși, care nu postează niciodată nimic, nu comentează aproape niciodată și își doresc să rămână anonimi.
Ambii narcisici maligni, atât cei ‘overt’ cât și cei ‘covert’, odată deveniți partenerii cuiva, reușesc să le transforme existența în iad. De ce? Nesiguranța structurală, stima de sine extrem de scăzută camuflată uneori într-un complex de superioritate de neînțeles, precum și lipsa de empatie și incapacitatea de a gestiona conflictele într-un mod sănătos reușesc să exaspereze partenerul, până la îndepărtare uneori. Din păcate, narcisicul malign este deseori experimentul de viață al unui părinte narcisic sau al ambilor părinți narcisici, el însuși fiind o victimă a acestora. Dacă este să speculăm ceva mai mult, putem vorbi chiar de o rană narcisică transgenerațională sau de o traumă de relație mamă-copil sau tată-copil. Copil fiind, narcisicul nu a avut ocazia să dezvolte o stimă de sine adecvată, și din această cauză și-a construit un sine fals, pentru a se putea descurca în lume. Acest sine fals presupune purtarea unei măști în public, ceea ce are doua consecințe importante asupra narcisicului:
- Purtarea măștii îl epuizează din punct de vedere al resurselor intelectuale și emoționale
- Este mereu în gardă să nu fie descoperit și oamenii să nu-l vadă așa cum este de fapt
Din perspectivă caracteriologică, există mai multe semne pe care le putem observa in cazul unui narcisic malign:
1. Egocentrismul sau sentimentul că i se cuvine totul – care este normal în cazul unui copil de vârsta gradiniței, dar nu și în cazul unui adult care ar trebui să aibă toleranță la frustrare atunci cand lucrurile nu se petrec exact așa cum își doreste el;
2. Lipsa conștiinței și a empatiei – trăiesc cu sentimentul că ei au întotdeauna dreptate, nu au niciun dubiu asupra deciziilor lor, oricât de radicale și nu manifestă empatie in relațiile pe care le dezvoltă; își rănesc cu usurință partenerii, nu precupețesc niciun efort în a-i umili și nu își cer scuze niciodată;
3. Sadism relațional – își extrag plăcerea din provocarea suferinței altora. Uneori este acompaniat și de masochism moral, dar extrem de rar;
4. Grandiozitate – manifestă un sentiment nerealist de superioritate, se văd pe sine ca fiind mai buni decât ceilalți, mai dotați intelectual, mai talentați, mai frumoși, mai pregătiți pentru succes social, unici și de neînlocuit.
5. Paranoia – o persoană paranoică este cineva care este excesiv de suspicios și crede că, fără nicio justificare, alții complotează împotriva lor. Ei îi critică pe ceilalți, dar nu acceptă criticile provenite de la alte persoane.
6. O natura manipulativă – Oamenii manipulativi nu sunt interesați neapărat de persoana ta, ci de tine ca un vehicul care le permite să câștige controlul în așa fel încât tu vei deveni un participant la planurile lor, fără a-ți dori neapărat. La începutul unei relații cu o persoană care manipulează, aceasta pare sinceră, carismatică, ca într-un final să recurgă la gaslighting.
7. Proiectează comportamentele lor nocive asupra celorlalți – proiecția ca mecanism de apărare psihanalitic este unul din mecanismele cele mai dezadaptative, care apare în tulburările psihotice. Narcisicul malign proiectează propriile comportamente abuzive pe ceilalți, învinuindu-i exact de aceleași comportamente, pe nedrept.
8. Invidia patologică – nuse pot bucura în mod sincer de succesele cuiva, iar dacă se întâmplă să observe că și alții au calități sau au obținut anumite succese profesionale sau relaționale, îi felicită în mod ipocrit. Uneori neagă faptul că sunt invidioși, alteori transmit direct nemulțumirea că alți oameni, mai puțin dotați intelectual sau fizic decât ei au reușite mai mari.
Comportamentul unui narcisic într-o relație romantică este generator de traume pentru partener.
Exista 3 faze ale relației cu un narcisic malign:
1. Idealizarea (love bombing) – în această faza narcisicul se manifestă extrem de seducător, își sufocă partenerul sau partenera cu laude, complimente și dovezi de iubire, face dezvăluiri incredibile despre propria persoană chiar din primele zile ale relației, își copleșește partenerul cu emoții pozitive și sentimente, îi trimite nesfârșite mesaje romantice, poetice, muzicale, erotice, intr-o manieră aproape bizară pentru un început de relație. Este o faza scurtă, în care face tot posibilul să se pună în cea mai bună lumină, astfel încât partenerul să se îndrăgostească , profund orbit de pleiada de calități etalate.
2. Devalorizarea (devaluation) – este faza cea mai lungă, în care se desfășoară abuzul psihologic asupra partenerului. Ușor-ușor se trece de la luna de miere relațională si se ajunge la momente în care victima narcisicului va observa nu numai ca nu îl mai poate mulțumi, dar orice gest este criticat și pus sub lupă. Dacă narcisicul mai continuă să facă complimente, mult mai rar decat in prima fază, ele sunt anulate de critici sau de ironii, apare negging-ul sau apar chiar jigniri pe fata, fără niciun echivoc și fără nicio explicație. Este perioada în care personalitățile sănătoase, independente și cu stima de sine înaltă sesizează abuzul, reușesc să se desprindă și să se retragă din relație. Din păcate, multe persoane care au apucat să se îndrăgostească de narcisic sau persoane dependente sau cu frică de singurătate rămân în relație sperând că se va schimba ceva și narcisicul va deveni aceeași persoană agreabilă din faza de love bombing. Evident că așteptarea este în van. Abuzul psihologic poate include gas lighting[1], negging[2] sau alte comportamente toxice, care au darul de a prăbuși stima de sine a partenerului-victimă.
3. Abandonul (discard) – se va produce brusc, ca o pedeapsă aplicată partenerului, fie pentru o vină inexistentă, fie fără nicio explicație, dorind să șocheze și să producă durere psihică. Ghosting-ul ca un comportament foarte la modă acum printre mileniali, este o forma de abandon în care narcisicul dispare dintr-o dată, tăind toate formele de comunicare: blocare pe social media, pe facebook, pe whatsApp, pe telefon. Partenerul victimă este lăsat îndurerat, contrariat, șocat, fiind în imposibilitatea de a înțelege unde a greșit si fără a exista posibilitatea de ‘closure’.
De foarte puține ori narcisicul își va abandona victima de tot. El preferă o alta tehnică, de triangulare, în care în timp ce își abandonează primul partener, își caută o altă sursă de hrană narcisică (narcissistic supply) cu care începe bombardamentul afectiv, ca în primul scenariu. Daca aceasta a doua sursă nu îi oferă același tip de validare (socială, intelectuală, emoțională, sexuală) atunci se plictsește repede și revine la sursa inițială. O sursă inițială care i-a oferit validare plenară nu va fi abandonată niciodată. Narcisicul se va întoarce intotdeauna la partenerul dependent, menținând această dinamică patologică până când fie victima va încerca tehnica ‘No contact’ și îl va abandona ea prima definitiv văzând că nu se schimbă, fie se va plictisi narcisicul și va iniția el abandonul.
Ocazional, atunci când narcisicul nu găsește o altă sursă de afecțiune (supply), el se va reîntoarce la primul partener care i-a tolerat comportamentul abuziv, utilizând o tehnică numita hoovering. Il va bombarda din nou cu afecțiune și dovezi de iubire până când partenerul va ceda și va fi tras înapoi în relația abuzivă.
De obicei în terapie vin victimele narcisicului, supranumite și co-dependenți sau co-dependente. Este un termen extrem de nefericit ales pentru aceste persoane, care nu suferă neapărat de o tulburare de personalitate dependentă, ci în dorința justificată și naivă că narcisicul s-ar putea schimba, continuă să îi mai dea o șansă, permițând un abuz psihologic pe termen mai lung.
Realitatea tristă este ca narcisicul malign nu se schimba sau rareori se schimbă. O schimbare a personalității și comportamentelor abuzive s-ar putea produce numai daca narcisicul ar realiza în cadrul terapiei că problemele lui s-au născut dintr-o traumă de relație, dacă ar învăța comportamente adaptative și mai puțin toxice pentru partener pe care ar fi dispuși să le exerseze în cadrul unei terapii de cuplu, devenind mai empatici și mai puțin psihotoxici pentru partener. Dar asta ar presupune ca narcisicul să vină în terapie, lucru care se întâmplă rareori, aproape niciodată.
[1] Gaslighting – este o formă de manipulare psihologică care își propune să sădească semințele incertitudinii în persoana-țintă, care începe să aibă dubii asupra propriilor sentimente, emoții, gânduri conducând la ideea că suferă de o tulburare psihică.
[2] Negging – o tactică utilizată de experții în seducție în scopul de a diminua stima de sine a unei femei care ar putea deveni mai vulnerabilă în fața avansurilor lor. A face unei femei un compliment urmat de o criticâ.
Din păcate pare aproape imposibil să ne putem feri de narcisicii maligni, pentru că sunt fascinanți, frumoși , cultivați, prezentabili, au un gust impecabil, sunt seducători și manipulativi. Oricine – indiferent de nivelul de cultură sau cunoaștere psihologică – se poate îndrăgosti de un narcisic malign, iar probabilitatea să fie abuzat în acest tip de relație de tip dominator-submisiv este imensă. Cu puțină psihoeducație totuși se pot percepe câteva semnale critice (red flags) pe care le-am evidențiat mai sus.
Terapia persoanei cu tulburare de personalitate narcisică este complexă, cuprinde atât elemente de terapie psihodinamică sau schema therapy (Young), care au rolul de a schimba pattern-urile timpurii și comportamentele învățate, precum și elemente de terapie cognitiv-comportamentală. Terapia cognitiv-comportamentală își propune identificarea și rezolvarea distorsiunilor cognitive, exersarea gândirii critice și a ritualurilor de relaționare în cuplu și de asemenea schimbarea comportamentelor și a patternurilor dezadaptative, creatoare de suferință pentru sine și pentru partener. Suferința și rănile narcisice ale persoanei care suferă de tulburare de personalitate narcisică sunt abordate de asemenea prin strategii de sorginte psihanalitică sau psihodinamică. Obiectivele terapiei pot fi: de a-și crea un sine autentic, de a-și descoperi atât punctele tari cât și pe cele slabe, de a învăța să-și gestioneze furia narcisică, de a reuși să scape de eventualele dependențe asociate tulburării, atunci cânde există (alcool, fumat, droguri).
Totuși, procesul terapeutic s-ar putea dovedi dificil, pentru că narcisicul poate abandona terapia și pe terapeut, așa cum procedează cu partenerul de cuplu, subit și fără nicio explicație sau motivând că terapeutul nu este suficient de pregătit pentru a aborda tipul lui de suferință. Pe parcursul ședințelor poate fi arogant și poate afișa un sentiment de superioritate față de terapeut, indiferent de eforturile acestuia de a găsi sursa suferinței lui. Obișnuiește să schimbe frecvent terapeuții, nefiind mulțumit de niciunul. În terapie, narcisicul adoptă exact aceeași strategie din relația de cuplu, îl bombardează inițial pe terapeut cu laude atunci când îi comunică motivul alegerii (experiența, cv-ul), ca după câteva ședințe să recurgă la devalorizare iar ulterior la abandonul terapiei. Schemele dezadaptative utilizate zeci de ani de narcisic nu pot fi schimbate peste noapte, așadar este necesară o terapie de durată medie, de cel puțin câteva luni, care tinde spre schimbarea profundă a personalitâții.
Terapia victimei narcisicului malign este deseori îngreunată de faptul că aceasta nu realizează din prima faptul că este abuzată psihologic, din cauza tipului de abuz, care este insidios și se produce după un pattern pe care nu îl identifică cu ușurință. Terapia unei victime este extrem de complexă pentru că necesită cunoștințe aprofundate de lucru cu PTSD (sindromul de stress post-traumatic). Victima poate suferi de depresie, anxietate, dependență de substanțe sau tulburări asociate, iar în cel mai bun caz poate avea numai probleme de stimă de sine scăzută și dificultăți de a stabili limite sănătoase în relația cu un partener narcisic. Sansele de recuperare sunt însă mari în momentul în care victima conștientizează abuzul și devine motivată să ceară ajutorul unui specialist, al prietenilor și al rudelor. Terapia victimei narcisicului malign poate dura câteva luni, cu blocaje în perioadele în care nu rezistă tentației de a reveni în relația defectuoasă, în timpul perioadei de hoovering[1]. Odată desprinsă din cercul vicios creat de această relație nesănătoasă, aceasta își va restructura tipul de gândire, va reuși să identifice personalitățile dificile și va evita să mai intre în relații de acest tip. Va învăța modalități noi de coping, se va autovaloriza mai mult și va reuși să își consolideze stima de sine erodată în timpul relației cu narcisicul malign.
Bibliografie:
American Psychiatric Association (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). Washington, DC: American Psychiatric Association.
Book, A. S., Visser, B., Blais, J., & D’Agata, M. T. (2016). Unpacking more “evil”: What is at the core of the dark tetrad? Personality and Individual Differences, 90, 269-272.
Chabrol, H., Van Leeuwen, N., Rodgers, R., & Sejourne, N. (2009). Contributions of psychopathic, narcissistic, Machiavellian, and sadistic personality traits to juvenile delinquency. Personality and Individual Differences, 47(7), 734-739.
Cleckley, H. M. (1941/1976). The mask of sanity: An attempt to clarify some issues about the so-called psychopathic personality. Maryland Heights, MO: Mosby.
Jakobwitz, S., & Egan, V. (2006). The “dark triad” and normal personality traits. Personality and Individual Differences, 40(2), 331–339.
Kernberg, O. (1970). Factors in the psychoanalytic treatment of narcissistic personalities. Journal of the American Psychoanalytic Association, 18(1), 51-85.
Krizan, Z., & Herlache, A. D. (2018). The narcissism spectrum model: A synthetic view of narcissistic personality. Personality and Social Psychology Review, 22(1), 3-31. doi:10.1177/1088868316685018
Međedović, J., & Petrović, B. (2015). The Dark Tetrad : Structural properties and location in the personality space. Journal of Individual Differences, 36(4), 228-236.
Paulhus, D. L., & Williams, J. M. (2002). The dark triad of personality: Narcissism, Machiavellianism, and psychopathy. Journal of Research in Personality, 36(6), 556–63.
[1] Hoovering – o tehnică prin care narcisicul malign reușește să atragă din nou partenerul în relația abuzivă, după o perioadă în care acesta a reușit să se desprindă, încercând să își vindece trauma sau să caute o relație sănătoasă.